Cu BOCITOARELE la club. Poliția Rutieră lansează o campanie-șoc: „Dacă ai băut, conduci pe ultimul drum” VIDEO

Cu BOCITOARELE la club. Poliția Rutieră lansează o campanie-șoc: „Dacă ai băut, conduci pe ultimul drum VIDEO
Publicat: 30/04/2012, 15:55
Actualizat: 14/05/2012, 15:43

Poliția Rutieră va lansa o nouă campanie împotriva consumului de alcool la volan, iar una dintre variantele de lucru ale videoclipului este de impact, ea fiind deja publică pe internet.

În fața unui club, tinerii care ies și se îndreaptă către mașinile din parcare sunt întâmpinați de un mic cor de bocitoare, îmbrăcate în negru, care îi întreabă dacă au băut și încep să îi petreacă „pe ultimul drum”.

La oglinzile mașinilor din parcarea clubului au fost legate, în prealabil, ștergare de înmormântare, pe care scrie „Dacă ai băut, conduci pe ultimul drum”.

Autorii videoclipului scriu că în România, permisul de conducere se ia la aceeași vârstă la care devine legal să consumi alcool – 18 ani. Mulți combină aceste două drepturi.

„În loc de promoterițe sexy, am adunat un grup de bocitoare”, apare scris în videoclip. Bocitoarele le cântă șoferilor care ies din club: „Un’ te duci, tu, maică, dragă / De ce stai întins pe stradă? / Piei Satană cu venin, / Tu i-ai dat alcool din plin, / Mi l-ai luat de la lumină / și l-ai suit în mașină, / Primește-l tu Doamne sus, / C-a băut și a condus”.

Unii dintre tinerii care apar filmați se sperie, alții râd, unul chiar le înjură pe bocitoare.

Diniță: „O să împânzesc țara cu ele”

„S-a mers pe ideea de șoc, este mult mai eficient așa. Campania va continua pe această idee, cu prosoapele la oglinda mașinilor din fața discotecilor. O să împânzesc țara cu ele. Vreau să facem asta și în sezonul estival, și în restul anului, dacă societatea civilă și niște sponsori ne vor susține, pentru că vă dați seama că Poliția Rutieră nu are bani de așa ceva”, a declarat pentru gândul Lucian Diniță, șeful Poliției Rutiere.

Comisarul-șef a explicat că videoclipul apărut pe internet nu este varianta finală, el considerând că agenția de publicitate cu care a lucrat Poliția a făcut prea lung filmulețul și că va fi greu de difuzat în mass media (durata obișnuită a unui clip publicitar la televiziune fiind de doar 30 de secunde, iar clipul campaniei are 2 minute și 50 de secunde).

„Nu este nimic regizat. Sunt luate aceste bocitoare și duse direct la ieșirile din cluburi și baruri. Nici cei care ies din localuri nu sunt actori, ați văzut ce reacții au, mai și înjură”, mai spune Diniță.

Videoclipul „s-a scurs” pe internet înainte de lansarea oficială a campaniei, însă șeful de la Rutieră nu este supărat, pentru că sincronizarea este bună cu ziua de 1 mai: „La români, distracția de 1 Mai sunt micii – 2, 3, 4, 5, și vreo cinci găleți de bere. Problema este mai ales la tineri”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
"Este o tragedie imensă". Cei trei tineri români luaţi de ape în Italia, sub ochii...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Crește salariul minim de la 1 iulie 2024: Câți bani vor lua în mână angajații...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Cele mai mari alegeri din lume. Primul exit poll arată că partidul premierului indian va...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Dumitru Dragomir, complet devastat. A MURIT în somn: De ce nu m-a luat pe mine?
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
MrBeast, unul dintre cei mai de succes YouTuberi ai momentului
×